Spre o înţelegere a spaţiului de învăţare

Începem prin prezentarea unui model descriptiv al relaţiei dintre elevi, spaţiile pedagogice în care se află şi tehnologiile digitale. Astfel, putem identifica patru spaţii cheie (spaţiul de învăţare personal, spaţiul de predare, spaţiul şcolar şi spaţiul de viaţă) care au un impact asupra experienţei educative a celor care învaţă. În prezent, aceste spaţii nu sunt încă bine înţelese şi, prin urmare, o mare parte a învăţării informale şi formale a copiilor nu este recunoscută şi nici evaluată.

În continuare, testăm validitatea acestui model plecând de la probele prelevate din mai multe proiecte de cercetare naţionale care au folosit o concepţie metodologică mixtă culegând date calitative şi cantitative prin intermediul grupurilor de discuţie, al interviurilor, al sondajelor şi al unor serii de date naţionale legate de performanţele elevilor. Datele prezentate aici provin din rapoarte de studii de caz şi cuprind observaţii de clase, dar şi comentarii directe din partea profesorilor, a responsabililor educativi şi a elevilor. Examinăm implicaţiile acestor date şi ale acestui model pentru a înţelege mijloacele de utilizare eficace a tehnologiilor digitale în educaţie.

În acest model educativ tradiţional, spaţiul de învăţare este conceput prin raportare la instituţie şi la profesor. Trăsăturile fizice ale spaţiului personal de învăţare pot fi în continuare influenţate de profesori şi de instituţii, dar felul în care este conceput acest spaţiu şi utilizarea tehnologiei ţin de elevi. Pentru o învăţare eficientă, este necesară înţelegerea diferitelor spaţii implicate în personalizarea formării şi luarea în calcul a percepţiilor şi a comportamentelor elevilor.